Un camion, plin până la refuz, a plecat la sfârșitul săptămânii trecute spre România, destinul fiind de data aceasta Satu Mare și Oradea. Bisericile penticostale din estul Spaniei s-au mobilizat din nou pentru a trimite ajutoare în România, acestea fiind direcționate spre două orfelinate, unul din Satu Mare și celălalt din Oradea, precum și către un grup de frați din Satu Mare, ce se ocupă de oamenii străzii.
Ajutoarele au constat din haine uzate, selectate pe categorii de vârstă, și din produse alimentare nealterabile, toate acestea fiind colectate din donațiile credincioșilor.
La această acțiune au participat mai multe biserici din zona Castellon și din Catalunia: Biserica „Eben Ezer” Castellon, Biserica „Maranata” L`Arboc, Biserica „Emanuel” Vilanova, Biserica „Betel” Reus, Biserica „En Hacore” Sabadell, Biserica „Elim” Girona, Biserica „Emanuel” Lerida și Biserica „Limanuri bune” Berga. Camionul a fost pus la dispoziție gratuit de către un frate, proprietar al unei firme de transport din zona Barcelona.
Suntem încredințați că orfelinatul „Copiii Făgăduinței” din Oradea, Asociația „Casa Speranței” din Satu Mare, precum și acei frați, în frunte cu Ionică Calai din Satu Mare, ce se ocupă de oamenii străzii, vor primi un suflu de aer proaspăt, prin primirea acestor bunuri. În același timp, dorim ca toți copiii și adulții ce vor beneficia de pe urma acestui transport, să vadă în bunurile primite, dragostea lui Dumnezeu ce poartă de grijă tuturor.
Acțiuni similare au fost organizate și în anii trecuți de aceste biserici, ultimul transport ce a avut ca destinație localitatea Dumbrava – Bihor și Ucraina, a plecat spre aceste destinații în luna noiembrie a anului trecut.