În perioada 17 – 19 Octombrie Comunitatea Penticostală din Andalucia a avut parte de mari bucurii şi binecuvântări cereşti, unde pe lângă prezenţa binecuvântată a Domnului, am fost vizitaţi şi de pastorul Moise Ardelean, Preşedintele Cultului Penticostal din România.
Sâmbătă 17 Octombrie, a avut loc Adunarea Generală a Comunităţii la care au participat toţi slujitorii ordinaţi, dar şi comitetele celor 14 biserici ce formează comunitatea din Andalucia. Fratele pastor Moise Ardelean a prezentat o temă întitulată „Adevărata Închinare”, urmată de dezbateri pe fondul acestei teme, ce s-a lăsat cu multe întrebări ale celor prezenţi, întâlnite în lucrarea Domnului.
O mare bucurie pentru liderii celor 14 biserici a fost atunci când fratele Moise Ardelean a înmânat pentru fiecare biserică, autorizaţie de funcţionare, eliberată de Cultul Penticostal din România.
Sărbătoarea a continuat în seara zile de 17 Octombrie printr-un serviciu divin de evanghelizare la Biserica Speranţa Roquetas de Mar (presbiter Cornel Dulcă). Duminică dimineaţa, pastorul Moise Ardelean a slujit la Biserica Elim Roquetas de Mar (pastor Radu Galea), biserica serbând Cina Domnului, iar seara, în aceeaşi locaţie, a avut loc un serviciu de evanghelizare.
Slujirea fratelui Moise Ardelean în bisericile din Andalucia, s-a încheiat luni seara când a particpat la un alt serviciu de evanghelizare în Biserica Maranata din Roquetas de Mar (pastor Mitică Bosbici).
Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri!!!
(pastor Radu Galea – Roquetas de Mar)