Duminică 13 Martie a fost o zi cu o însemnătate deosebită pentru Biserica „Muntele Sionului” din Arganda del Rey, ce a fost marcată de ordinarea în slujire a doi diaconi și a unui presbiter. Frații Nelu Rauca și Beniamin Burdeț au fost ordinați ca diaconi, iar fratele Viorel Ivașcu a fost ordinat ca presbiter.
La această sărbătoare a fost invitat pastorul Sandu Negrușer (Biserica Albini Cluj Napoca) ce a predicat Cuvântul Domnului, mesajul acestuia fiind inspirat din 2 Timotei 4:1 – 8 și a fost intitulat „Către voi mai tinerii slujitori”. Apostolul Pavel îi spunea atunci lui Timotei și implicit slujitorilor din ziua de azi:
- Vreau să știți cum sunt eu
- Vreau să știți cum sunt alții
- Vreau să știți cum este Dumnezeu
Corul bisericii, orchestra și grupurile de tineri au completat sărbătoarea prin imnurile înălțate și prin versurile recitate, ce au avut ca scop slăvirea lui Dumnezeu și motivarea noilor slujitori pentru lucrarea Domnului.
Sărbătoarea a culminat cu actul propriu zis de ordinare, la care au participat pastorii locali Iulian Groza, Ioan Trifan și Tinu Epure, împreună cu pastorul Sandu Negrușer.
Fratele Nelu Rauca este originar din Maieru, jud. Bistrița-Năsăud, este căsătorit cu Bianca și împreună au 2 copii
Fratele Beniamin Burdeț este unul din cei mai vechi români ce au ajuns în Spania (din anul 1991), fiind originar din Nepos, jud. Bistrița-Năsăud, este căsătorit cu Lia și împreună au 4 copii.
Fratele Viorel Ivașcu, la fel ca și fratele Rauca, este originar din Maieru, jud. Bistrița-Năsăud, este căsătorit cu Uța, au 4 copii și a fost ordinat diacon tot la „Muntele Sionului” în urmă cu 8 ani.
Dorim ca Dumnezeu să binecuvinteze pe acești slujitori cu putere, voință și călăuzire sfântă în lucrarea pe care trebuie să o facă în Biserica „Muntele Sionului”, ce are onoarea de a fi cea mai veche biserică penticostală română din Spania (înființată în anul 1995).
Este o bucurie sa-l vad pe fratele Viorel Ivascu impreuna cu familia sa la un asemenea eveninent. Aceasta sarbatoare confirma ca fratii din biserica au vazut in fratele Viorel toate darurile si calitatile pe care Domnul le-a pus in el. Domnul sa-l binecuvinteze in slujire!