Ordinări de slujitori în Biserica „Eben Ezer” Ibiza

Duminică  29 Mai a fost o zi cu o semnificație deosebită pentru comunitatea penticostală română din Ibiza, zi în care doi frați au fost ordinați în slujba de diaconi.

Deși această biserică are o istorie de aproximativ 18 ani, este pentru prima dată când aici au fost ordinați slujitori, aceștia fiind frații Alin Curta și Florin Teglaș. Până acum Biserica Eben Ezer din Ibiza a fost  slujită de mai mulți frați din Spania, îndeosebi de frați slujitori de la Biserica Eben Ezer Castellon sau Biserica Betel Valencia, fratele Nicu Micle (prezbiter în Biserica Eben Ezer Castellon) fiind cel care s-a ocupat de această biserică în ultimii 9 ani. Printre ceilalți frați care au slujit aici, am putea să-i amintim pe pastorii Cosmin Ilioni, Dan Marțincu și Viorel Pavăl.

Ziua de 29 Mai va rămâne desigur în memoria acestei biserici, sărbătoarea fiind la înălțimea evenimentului, atât în ceea ce privește cântarea de laudă cât și cuvântul de învățătură.

Programul a fost coordonat de pastorul Radu Galea (Biserica Elim Roquetas de Mar), secretarul Comunității Penticostale Teritoriale din Spania, iar ceilalți frați invitați au avut cuvinte de salut și îmbărbătare, atât pentru frații ce urmau să fie ordinați, cât și pentru întreaga biserică.

Astfel, diaconul Victor Vataman (Biserica Port de Pollenca – Mallorca). a avut un cuvânt de salut, urmat de prezbiterul Nicu Micle (Biserica Eben Ezer Castellon), care a transmis un mesaj intitulat „Rămâneți în dragostea lui Dumnezeu”.

Pastorul Dan Marțincu a vorbit despre „Slujitorii Responsabili”, folosind textul din Faptele Apostolilor 13:1 – 12, iar titlul predicii pastorului Radu Galea a fost „Lucrarea se face cu responsabilitate”, având ca punct de plecare textul din 1 Petru 5:1 – 4.

De asemenea, orchestra bisericii, grupul de copii și grupul de laudă al bisericii, au adus mesaje prin cântare.

Servicul divin de ordinare a fost coordonat de pastorul Radu Galea, care împreună cu frații Dan Marțincu și Nicu Micle, au procedat la investirea în slujba de diacon a celor doi frați, prin rugăciune cu punerea mâinilor.

Fratele Alin Curta este originar din Oradea, este căsătorit cu Mariana și împreună au doi copii.

Fratele Florin Teglaș este originar din Jibou – Sălaj, este căsătorit cu Mihaela și, la fel ca familia Curta, au și ei doi copii.

Ambii frați slujesc în biserica din Ibiza de mult timp (peste 15 ani), iar acum Domnul i-a chemat la o nouă lucrare, care presupune mai multă dedicare și responsabilitate.

Comentarii

Lasă un răspuns