Duminică 9 Decembrie a fost o zi deosebită pentru Biserica Penticostală „Eben Ezer” din Castellon, zi în care doi frați, ce au fost sensibili la chemarea lui Dumnezeu și a Bisericii, au fost ordinați în slujba de diaconi. Frații Nelu Tomuța și Dani Pop, ambii activând în Biserica Eben Ezer încă de la începuturile acesteia, au fost chemați de Dumnezeu la o nouă treaptă a slujirii, cea a diaconiei.
Programul a fost coordonat de pastorul bisericii, fratele Mihai Morar, iar din Cuvântul Domnului a predicat fratele Nicu Stoia, pastor în Biserica „Smirna” Timișoara. Predica pastorului Stoia a fost intitulată „Cum trebuie să fie slujitorul lui Dumnezeu” și a avut ca text de bază un fragment din Faptele Apostolilor 6:1 – 6. Slujitorul lui Dumnezeu „trebuie să fie, trebuie să știe, trebuie să aibă și trebuie să facă”, au fost ideile de bază ale predicii. Un cuvânt de salut și motivație pentru frații slujitori a avut și pastorul asistent al bisericii, fratele Beni Drădici.
Rugăciunea de consacrare, prin punerea mâinilor, a fost rostită de cei trei pastori prezenți la eveniment, Beni Drădici, Nicu Stoia și Mihai Morar, la momentul solemn al consacrării în slujire participând și frații presbiteri Nicu Micle și Viorel Bogătean.
Fratele Nelu Tomuța este originar din Sebiș – Arad, iar fratele Dani Pop, din Mediaș – Sibiu, ambii având familii bine consolidate, copiii lor slujind în Biserica Eben Ezer.
Dorim ca Dumnezeu să-i binecuvinteze în această nouă etapă a slujirii, dăruindu-le călăuzire putere și înțelepciune!