Duminică 3 Decembrie 2017, în cadrul serviciului de după masă, Biserica Penticostală „Betania” din Getafe-Madrid, a sărbătorit investirea în slujba de prezbiter a fratelui Constantin Stănculeț, un frate ce a slujit timp de mai mulți ani ca diacon, în biserica noastră. Serviciul de ordinare a fost condus de fratele păstor Adrian Szép, având ca și invitați pe frații Dorel Topală, pastor din Suceava – România, și pe Iacob Miron, pastor al bisericii „Betel” din Alcala de Henares – Madrid. Ambii păstori, au avut mesaje de încurajare ptr. fratele Constantin, precum și cuvinte de suflet pentru membri bisericii care, asemenea mădularelor unui trup, se fac părtași la lucrarea de lărgire a Împărăției lui Dumnezeu, în condițiile în care, vremurile din urmă, sunt anunțate ca fiind vremuri grele.
În mod explicit, fratele păstor Iacob Miron a vorbit despre felul în care un slujitor devotat poate reuși în lucrarea care o are de făcut. Având ca text de referință Isaia 6:1-8, fratele Iacob, a subliniat 3 condiții de care depinde reușita și succesul în lucrare.
- În primul rând, slujitorul nu trebuie să renunțe la a crede în ajutorul lui Dumnezeu.
- În al doilea rând, slujitorul trebuie să manifeste compasiune față de semenii săi.
- În al treilea rând, slujitorul trebuie să trăiască ceea ce vorbește.
Făcând astfel, slujitorul va asigura reușita lucrării Sale.
În a doua parte a serii, fratele pastor Dorel Topală, a vorbit despre fundamentele chemării la slujire. Folosind același text, fratele a punctat câteva adevăruri privitoare la acest subiect:
1.Chemarea la slujire este o chestiune de suveranitate Divină.
Dumnezeu are dreptul să aleagă pe cine vrea ptr. a-l însărcina cu o anumită lucrare, și în sensul acesta:
- noi nu avem motive să comentăm
- nu putem pune sub semnul întrebării alegerea
- nu putem contesta alegerea unei persoane
Dumnezeu este suveran, și în drept să încredințeze lucrarea Lui cui dorește. Dar, aceasta nu înseamnă că alegerea îl plasează pe cel ales într-o castă superioară, la un nivel mai înalt decât ceilalți membri ai bisericii, ci așa cum în prima parte a serii am văzut, întru-un trup, fiecare mădular are drepturi și îndatoriri egale..!
De asemenea, cel ales trebuie să înțeleagă că alegerea lui, nu înseamnă garanția mântuirii lui. Alegerea este pentru slujire și nu pentru mântuire…
- 2. Chemarea la slujire este o chestiune de descoperire a lui Isus Hristos unei persoane. Odată cu descoperirea lui Hristos, este făcută cunoscută si viziunea lucrării la care Dumnezeu cheamă pe cel ales. (ex. Pavel, Ieremia, Isaia etc…)
- Viziunea Slujitorului trebuie sa fie descoperită de Isus Cristos, și totodată trebuie să fie descoperirea lui Isus Cristos (în sensul cunoașterii lui Isus). Cu cât mai mult îl va cunoaște pe El, cu atât mai clară-i va fi viziunea.
- Slujitorul subordonează viața lui de slujire, viziunii și descoperirii lui Isus Hristos, în mod deliberat! Aceasta este partea lui, contribuția care i se cere.
- 3. Chemarea la slujire, este o chestiune de reabilitare și recuperare morală. În mod normal, un slujitor nu se simte vrednic de o astfel de cinste, el simțindu-se un oarecare între ceilalți fraţi. Ceea ce îl va abilita pentru lucrare, va fi reabilitarea lui în proprii săi ochi. (ex Petru, Pavel etc .)
- reabilitarea nu se poate produce înainte de descoperirea lui Isus Hristos.
- în mod categoric Dumnezeu nu mandatează lucrători, înainte de a-i ierta și reabilita
- un slujitor iertat, reabilitat și recuperat dintr-o viață fără sens și scop, va fi echipat corespunzător misiunii pe care o are de îndeplinit.
Fratele Constantin este originar din Florești – Prahova, fiind membru în Biserica Maranata, păstorită de fratele Eugen Filoti, unde în anul 2004 a fost ordinat diacon. În anul 2006 a ajuns în Spania, integrându-se în Biserica Betania Getafe, unde și-a continuat slujirea, fiind chemat acum la noi responsabilități, de care avem încrederea că se va achita cu bine. Este căsătorit cu Mariana și împreună au 6 copii.
(Iosif Farcaș – Biserica „Betania” Getafe)