Ordinare de diacon în Biserica „Betel” Reus

Biserica Penticostală „Betel” din Reus are un nou slujitor diacon, în persoana fratelui Constantin (Tică) Dorcioman, care recent, cu ajutorul Domnului și acceptul bisericii locale, a fost investit în această slujbă.

Evenimentul a avut loc duminică 13 Octombrie, în cadrul serviciului divin de dimineață. După un timp de închinare, condus de frații din Biserica „Betel”, s-a intrat în serviciul divin de ordinare, condus de presbiterul local, fratele Doru Abutnăriței.

Cuvântul Domnului a fost vestit de pastorii Beni Drădici (Biserica „Eben Ezer” Castellon) și Ghiță Pop (Biserica „Betania” Zaragoza), fratele Ghiță Pop, având atribuții pastorale în biserica din Reus. Mesajul pastorului Beni Drădici a fost inspirat din 1 Corinteni 4:1, 2 și a fost intitulat „Un bun ispravnic, credincios în casa lui Dumnezeu”.

„Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui”. (1 Corinteni 4:1-2)

Pentru a fi un bun ispravnic, credincios în casa lui Dumnezeu, slujitorul trebuie să dovedească: pocăință; vrednicie (competență); disponibilitate; și motivație.

Pe lângă cântăreții locali (corul mixt și grupuri de tineri), secțiunea muzicală a fost îmbogățită si de un grup de frați de la Biserica „Eben Ezer„ din Castellon, ce l-au lăudat pe Domnul prin cântare.

Programul s-a încheiat cu serviciul propriu zis de ordinare, coordonat de pastorul Ghiță Pop, comisia de ordinare fiind formată din pastorii Beni Drădici și Ghiță Pop, împreună cu presbiterii locali, Doru Abutnăriței și Dan Dorobanțu.

Sărbătoarea Bisericii Betel s-a încheiat cu o masă de dragoste, organizată în incinta bisericii, la care a participat întrega frățietate.

Fratele Constantin Dorcioman, este un frate tânăr, cu o perspectivă frumoasă în lucrarea Domnului, fiind originar din județul Dâmbovița, este căsătorit cu Anca (și ea fiind implicată în lucrarea Domnului), și pentru începutul anului 2020, cu ajutorul Domnului așteaptă să li se nască primul copil din familia lor.

Dorim ca Dumnezeu să-l binecuvinteze pe tânărul slujitor, împreună cu toată Biserica Betel din Reus!

Comentarii

Lasă un răspuns