Inaugurarea noului local al Bisericii „Betel” San Pedro del Pinatar

Duminică 9 Octombrie, 2022, a avut loc inaugurarea noului local al Bisericii Penticostale „Betel” San Pedro del Pinatar, deci această zi marchează o nouă pagină în istoria acestei comunități, ce a început în urmă cu 20 de ani.

Era prin anul 2002 când un grup de frați din zonă au început să se adune, formând o mică biserică, dar cu timpul comunitatea a crescut, iar astăzi, împreună cu copiii, sunt peste 150 de suflete.

Este singura biserică din Regiunea Murcia, așa că misiunea acestei biserici este una foarte importantă, ea trebuind să aibă o bună mărturie în această zonă și să fie un bun exponent în răspândirea Evangheliei.

Noul local, ce s-a inaugurat recent, este rezultatul muncii întregii comunități, care a investit în amenajarea lui, sperând ca într-un viitor apropiat să-l poată cumpăra și astfel să devină proprietatea bisericii.

Serviciul divin a fost inaugurat de pastorul local, fratele Ștefan Cotu, care a citit textul din 2 Cronici 6:12-42, text ce descrie rugăciunea regelui Solomon atunci când au inaugurat mărețul templu, construit de poporul evreu.

Sărbătoarea bisericii a contat cu prezența mai multor slujitori din zonă sau din România: pastorul Relu Moldovan (Biserica Penticostală „Carpați” Cluj Napoca), pastorul Sandu Bor (biserica locală), pastorul Lucian Georgiu (Biserica „Eben Ezer” Benidorm), prezbiterul Alin Jucu (Biserica „Sion” Elche) și prezbiterul Iosif Buzan (Biserica „Betel” Ontinyent).

Predica de bază a fost rostită de pastorul Relu Moldovan, care s-a folosit de textul din Matei 21:10-17. Titlul predicii a fost „Ce se întîmplă în locul unde intră Isus”.

a) Unde intră Isus se produce mișcare.
b) Unde intră Isus se produce deranj.
c) Unde intră El, lucrurile se pun la punct.
d )Unde intră Isus oameni au acces la El.

Tinerii bisericii, împreună cu fratele Alin Jucu, au slujit prin cântare, iar la sfârșitul serviciului divin, pastorii Relu Modovan și Ștefan Cotu, au rostit rugăciunea de consacrare a noului local al Bisericii „Betel”.

Adresa acestei biserici este:

Calle Reyes Catolicos, Nr, 41-B; 30 740 – San Pedro del Pinatar (Murcia).

Comentarii

Lasă un răspuns