Întâlnirea copiilor din bisericile din Nord-Vestul Spaniei, întâlniri periodice ce se desfăşoară sub genericul „Copiii lui Isus”, a fost organizată în data de 11 Aprilie de Biserica Penticostală „Betel” Torrelavega (Cantabria). Au participat Biserica „Betel” Aviles (Asturias), Biserica „Eben Ezer” Cuellar (Segovia), Biserica „Betania”Alcañices” (Zamora) şi bineînţeles, biserica gazdă.
Întâlnirea a fost condusă de către fratele Sorinel Talpeș (presbiter Biserica „Betania” Alcañices), responsabil în cadrul departamentului de copii cu organizarea conferinței „Copiii lui Isus”, în colaborare cu reprezentanta zonei „A” a Comunității Penticostale Teritoriale Madrid-Nord, sora Georgiana Panacec. Conferinţa a fost împărțită în două sesiuni, în prima parte având loc un timp de rugăciune urmat de laudă și închinare, fiecare biserică prezentând un grupaj de cântări și poezii. În a doua parte a fost prezentată lecția biblică – „Ghedeon – Dumnezeu se folosește de oamenii care se pun la dispoziția Lui”, prezentată de sora Tic Katy, versetul de memorat (Ieremia 33:3a), prezentat de sora Georgiana Panacec, cântecelul (sora Ana Plăieşanu) și jocul recapitulativ (sora Magda Filip), toate acestea fiind realizate de un grup de învățătoare de școală duminicală din Biserica „Betel” Avilés.
Scopul acestor întâlniri este promovarea cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu în rândul celor mici, alături de posibilitatea ca cei mici să se simtă parte integrantă a bisericii și nu în ultimul rând, crearea părtășiei între copiii din diferite biserici. La finalul întâlnirii au fost oferite diplome de participare, Noi Testamente, broșuri și dulciuri fiecărui copil prezent la conferință.
Pentru Spania Evanghelică: Izabela Iolanda Borzasi (Biserica „Betania” Alcañices)