Botez în apă în Biserica Penticostală „BETEL” Valencia

Un număr de opt persoane au intrat în apa botezului, dumincă 15 Februarie, în Biserica Penticostală Română „BETEL” Valencia, eveniment ce a constituit cea de a doua sărbătoare a acestei biserici în cursul acestui an, după ordinarea ca pastor (asistent) a fratelui Viorel Pavăl, în urmă cu o lună.

IMG_9422 (1)

Din cei opt care s-au botezat, patru provin din Biserica Penticostală, iar ceilalţi patru provin din alte confesiuni neevanghelice. Frumosul eveniment a contat cu prezenţa fraţilor păstori Dragoş Croitor (Bosanci – Suceava) şi Octav Axinte („Elim” – Botoşani), care au predicat Cuvântul Domnului, alături de corul şi orchestra bisericii care au onorat pe Domnul prin cântările lor. La terminarea slujbei, toţi candidaţii au primit un certificat de botez, iar ca şi cadou din partea bisericii, un trandafir alb şi o Biblie, pe care era scrisă o dedicaţie, inspirată din versetul biblic – Iosua 1:8.

BiserIca „BETEL” Valencia este păstorită de fratele Daniel Floruţă, are în componenţa ei un număr de aproximativ 220 de membrii majori şi funcţionează din anul 2001. În primii ani, biserica şi-a desfăşurat activitatea într-un local al unei biserici evanghelice spaniole, situat în zona centrală a oraşului Valencia, iar când numărul membrilor a crescut, şi-au amenajat propriul local situat în suburbiile oraşului, mai exact în localitatea Museros, unde biserica funcţionează în prezent.

Despre activitatea bisericii, precum şi alte informaţii, puteţi afla accesând pagina web: http://www.betelvalencia.es/

Colaj botez Valencia

Comentarii

Lasă un răspuns