Duminică 2 Iunie, a fost ziua în care 15 persoane au încheiat legământ cu Domnul, în apa botezului, gazda acestui frumos eveniment fiind tânăra biserică din zona metropolitană a orașului Barcelona, Biserica Penticostală „En Hacore” Sabadell.
Din cei 15 aproximativ jumătate provin din mediul penticostal, iar cealaltă jumătate, din alte medii neevanghelice.
Pastorul Gabi Zăgrean (Biserica „Betleem” Beclean – RO), a predicat Cuvântul Domnului, fiind invitat la această sărbătoare a bisericii, comunitatea bucurându-se de prezența a numeroși oaspeți, români, spanioli, catalani, ba chiar africani, care au avut posibilitatea să asculte mesajul Evangheliei.
Predica pastorului Zăgrean a avut ca temă: Cine este cel ce face invitația?
La sfârșitul serviciului divin, presbiterul Remus Ogradă (responsabilul bisericii), împreună cu pastorul Gabi Zăgrean, au efectuat botezul.
Este al doilea botez al Bisericii „En Hacore” Sabadell, din istoria acestei comunități, ce a început în urmă cu doi ani, perioadă în care acești frați și surori, împreună cu copiii lor, s-au bucurat de binecuvântarea Domnului din toate punctele de vedere, evenimentul de azi fiind un reper important al lucrării Mântuitorului.
Predica pastorului Gabi Zăgrean o puteți urmări pe video-ul de mai jos: