Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu, semănată în inimile ascultătorilor și-a arătat roadele și în Biserica Penticostală Betel Coslada, unde duminică 22 Mai, 11 persoane au încheiat legământ cu Domnul în apa botezului.
Predica de bază a fost rostită de pastorul bisericii, fratele Ciprian Frătean, care s-a folosit de textul din Genesa 2:22, 23, făcând de aici un paralelism între familie și Mireasa lui Hristos.
Botezul a fost efectuat de frații Nicu Trânc (pastor asistent) și Marius Muntean (presbiter).
În prezent Biserica Betel este intens implicată în amenajarea unui nou local, deoarece cel în care își desfășoară activitatea în prezent, nu mai face față dimensiunii acestei biserici, ce a cunoscut o creștere continuă încă de la înființarea acesteia în anul 1999.
De asemenea Biserica Betel are și un post de radio creștin ce emite programe în limba română 24 de ore pe zi. Radio Betel poate fi recepționat pe 107,3 FM și este disponibil pentru ascultătorii din zona estică a Madridului, începând din Vicalvaro și până în Guadalajara. Radioul este disponibil și pentru aplicațiile Android și iOS iar pe internet poate fi accesat la adresa: http://betelcoslada.es/ (vezi butonul din dreapta-sus a paginii).