Botez în apă în Biserica „Betania” Alcañices

Biserica Penticostală „Betania” Alcañices a fost gazda unui eveniment frumos, organizat în aer liber, la aproximativ 20 de km de această localitate, din provincia de Zamora, eveniment ce a avut loc sâmbătă 22 Mai 2021.

Cinci persoane, toate acestea venind din mediul neevanghelic, au încheiat legământ cu Domnul prin botezul în apă. Deși Biserica „Betania” Alcañices a fost biserica organizatoare, evenimentul a cuprins întreaga comunitate penticostală română din această zonă a Spaniei, și nordul Portugaliei. De fapt, din cei cinci candidați, doi (soț și soție), provin din Biserica „Muntele Sionului” Orense, iar ceilalți trei (soț și soție, plus un frate de corp al surorii), provin din Biserica „Râul Vieții” Mirandela (Portugalia).

„Când totul din punctul nostru de vedere pare că se năruie, din perspectiva lui Dumnezeu, totul renaște”, ne spune presbiterul Sorinel Talpeș, ce coordonează bisericile penticostale din această zonă.
„În ciuda faptului că până pe data de 01/05/2021 granița cu Portugalia a fost închisă, iar apoi, până în 09/05/2021 am avut restricții perimetrale și nu s-a putut ajunge nici în Portugalia și nici în Galicia, Evanghelia lui Hristos nu a fost restricționată, iar Cuvântul Lui Dumnezeu, semănat înainte de pandemie, a încolțit și a adus roade. Astfel, cinci suflete au încheiat legământ de botez nou testamental, aducând încă o mărturie că Dumnezeu lucrează, indiferent de circumstanțe”.

Fratele Alin Jucu (presbiter în Biserica „Sion” Elche), împreună cu familia, a onorat invitația fraților și a slujit prin cântare și prin predicarea Evangheliei. Alături de el a mai slujit și familia Balic Ștefan și Ioana, care sunt misionari APME, în sud estul Spaniei.

Botezul a fost efectuat într-un râu din apropierea locului unde s-a desfășurat slujba, un râu ce curge exact pe frontiera dintre Spania și Portugalia, iar frații presbiteri Sorinel Talpeș și Alin Jucu, au fost botezătorii.

Frații din Alcañices (Zamora), Salamanca, Valladolid, Orense, Mirandela și Braga au fost părtași la această sărbătoare, mulțumind Domnului pentru această ocazie a întâlnirii frățești, cât și pentru cei cinci care au mărturisit credința în Domnul Isus în apa botezului.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru această lucrare, precum și celor prezenți la această sărbătoare.

 

Comentarii

Lasă un răspuns