10 ani de la deschiderea Bisericii „Eben Ezer” Almeria

Totul a început în februarie 2010, când un grup de frați din Almeria au cerut sprijinul pastorului Bisericii Penticostale „Elim” din Roquetas de Mar, Ștefan Ghereș, să-i ajute la deschiderea unei biserici în orașul lor. Aproximativ 15 frați și surori erau pe atunci și au început să se adune în garajul unei case în care locuia familia Ștefănescu. Făceau programe duminica după masă, între slujbele bisericilor din Roquetas, pe care ei le frecventaseră înainte.

Pastorul Ștefan Ghereș l-a delegat atunci pe presbiterul Daniel Raț, din Biserica „Elim”, pentru a se ocupa de această mică biserică. Lucrarea a continuat și a luat noi dimensiuni, atât spirituale cât și administrative. Cu timpul frații au închiriat propriul lor local, unde au fost organizate slujbe după orarul normal de duminică.

Odată cu plecarea în România, în anul 2012, a pastorului Ștefan Ghereș, întreaga lucrare a rămas pe umerii fratelui Daniel Raț (astăzi pastor asistent în Biserica „Elim” Roquetas de Mar). De la el am aflat că în acești ani, 21 de persoane au fost botezate în apă în cadrul acestei biserici, dintre care 14 veneau din mediul neevanghelic, din lume, iar celelalte fiind copiii bisericii. În acest moment comunitatea numără 28 de membri majori, plus 10 copii.

Sărbătoarea aniversării celor 10 ani de activitate în Biserica „Eben Ezer” Almeria a avut loc duminică 8 Martie. La acest eveniment a fost invitat pastorul Ștefan Ghereș din România (pastor în județul Bistrița Năsăud), împreună cu fratele Radu Galea, actualul pastor al Bisericii „Elim” Roquetas de Mar.

Pastorul Radu Galea a transmis celor prezenți un scurt mesaj de încurajare și motivație, iar pastorul Ștefan Ghereș a avut predica de bază.

Pornind de la textul din Faptele Apostolilor 16:6 – 14, mesajul pastorului Ghereș a fost intitulat „Evanghelizând Europa împreună cu Dumnezeu”.

Dorim ca Dumnezeu să binecuvinteze Biserica „Eben Ezer” din Almeria, dăruindu-i progres, sprijin și călăuzire prin Duhul Sfânt, în anii care vor urma!

(imagini de la sărbătoarea bisericii)

(imagini din arhiva bisericii)

Comentarii

Lasă un răspuns