Ca în fiecare an și de data aceasta, copiii Bisericii Eben Ezer au pregătit un program special cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului. Începând cu cei mai mici (4, 5 ani) și până la adolescenți, s-au unit ca să aducă laudele lor la adresa Celui ce s-a născut pentru noi în ieslea din Betleem, în urmă cu peste două milenii.
Trebuie remarcat efortul și dedicarea copiilor în pregătirea acestui program, precum și interesul surorilor (și fraților) care se ocupă de grupele de copii și adolescenți din această biserică.
Biserica Penticostală Eben Ezer Castellon, fiind o biserică relativ tânără, ca majoritatea bisericilor române din Spania, are un număr mare de copii, aproximativ 300 cu vârste cuprinse între 0 – 12 ani, iar dacă îi includem și pe cei peste această vârstă mergând până la vărsta botezului, numărul tuturor copiilor este de aprox. 450. Generația de mâine, dar care îl laudă pe Dumnezeu începând de la vârste fragede, împlinind cuvântul din psalmul 8, vers. 2.
(mulțumesc băieților de la ELROI Studio, care mi-au pus la dispoziție acest video)