Referendum 6-7 Octombrie – Secțiile de votare din Spania

Cetăţenii români aflaţi în Spania vor putea vota la referendumul pentru revizuirea Constituţiei în zilele de 6 şi 7 octombrie, în intervalul orar 07:00 – 21:00 (ora Spaniei), în baza paşaportului sau a cărţii/buletinului de identitate (valabile în ziua exercitării votului). Nu se va putea vota pe baza titlului de călătorie. Pot vota toţi cetăţenii români cu vârsta de peste 18 ani, împliniţi inclusiv în ziua referendumului.

Alegătorii sunt chemaţi la referendum să răspundă cu „DA” sau „NU” asupra următoarei întrebări: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”
Obiectul supus referendumului: articolul 48 alin. (1) din Constituţie.
Legea de revizuire a Constituţiei adoptată de Parlament prevede că articolul 48 alin. (1) din Constituţie va avea următorul conţinut: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Forma actuală a articolului 48 alin. (1) din Constituţie: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

(Informațiile au fost preluate de pe pagina de facebook a Ambasadei Române din Spania)

https://www.facebook.com/ambasada.madrid/

Comentarii

Lasă un răspuns