Ordinări de slujitori în Biserica „Elim” Arganda

Biserica Penticostală „Elim” din Arganda del Rey este una din comunitățile cele mai numeroase din Spania, iar nevoia de slujitori este evidentă. Chemarea Domnului, alături de rugăciunea bisericii, ce a înțeles nevoia de „lucrători pentru secerișul contemporan”, a devenit realitate în ziua de 16 Februarie 2020, când frații Darius Neag și Petrică Halas, au fost ordinați în slujba de diaconi.

La acest frumos eveniment al bisericii, alături de pastorii locali, frații Gavrilă Zăgrean și Pavel Negrușer, au mai participat și pastorul Mihai Morar (Biserica Eben Ezer Castellon), împreună cu presbiterii Marius Nicorici (Biserica „Elim” Tarancon) și Sami Cipleu (Biserica „Muntele Sionului” La Roda.

Frații Nicorici și Cipleu au condus biserica în momentele de închinare, iar pastorii Pavel Negrușier și Mihai Morar au predicat Cuvântul Domnului.

Fratele Pavel Negrușier a avut ca punct de plecare textul din Judecători 6, unde Domnul îl cheamă pe Ghedeon, iar titlul mesajului a fost „Un om folosit de Dumnezeu”.  

Predica pastorului Mihai Morar a fost intitulată „Înarmarea spirituală a slujitorilor”, fiind inspirată din 2 Corinteni 10:5 – Noi răsturnăm izvodirile minții și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.

Corul și fanfara bisericii, împreună cu alte grupuri de cântăreți și-au adus aportul la sărbătoare, prin cântarea de laudă, un punct aparte avându-l surpriza tinerilor bisericii ce au cântat la ordinarea liderului departamentului de tineret al Bisericii Elim, fratele Darius Neag.

Fratele Petrică Halas este originar din Cociu – Bistrița Năsăud, este căsătorit cu Lidia și împreună au 3 copii. 

Fratele Darius Neag este originar din Timișoara, este căsătorit cu Mihaela și împreună au 4 copii.

Serviciul divin de ordinare a fost condus de pastorul Mihai Morar, care împreună cu ceilalți frați slujitori prezenți au efectuat punerea în slujbă a celor doi frați, prin rugăciune cu punerea mâinilor.

Comentarii

Un comentariu la „Ordinări de slujitori în Biserica „Elim” Arganda”

Dă-i un răspuns lui Teodor Tanase Anulează răspunsul