Ordinări de slujitori în Biserica „Betel ” Torrelavega

img-20161023-wa0003

Sărbătoarea a avut loc duminică 2 Octombrie 2016, iar frații implicați au fost Valer Sandu Dragoș, ce a fost ordinat presbiter și Vasile Gancear, ce a fost ordinat diacon.

La acest eveniment au participat pastorii Fedor Timșac (Biserica „Elim” Beasain), Nelu Suciu (Biserica „Muntele Sionului” Baia Mare), Valer Suciu (pastor în jud. Sălaj) și Sergiu Cremneac (Biserica din Bălți – Republica Moldova). Alături de ai au fost prezenți și presbiterii Ieronim Șofronie (Biserica „Betel” Aviles), Tibi Plăieșanu (Biserica „Betel” Aviles) și Alexandru Cimpoieș (Biserica „Eben Ezer” Cuellar).

Predica de bază a fost rostită de pastorul Nelu Suciu, mesajul biblic fiind completat apoi de pastorii Valer Suciu și Fedor Timșac, ambii având cuvinte de îmbărbătare și motivație pentru viitorii slujitori.

Sărbătoarea Bisericii „Betel” a fost întregită de cântările corului, ce s-a bucurat de ajutorul dirijorului Sabin Tofan (Biserica Betel Alcala de Henares), de cântările familiei Tofan (din Alcala de Henares) și de cântările fraților Suciu din România, grup format din cei doi pastori amintiți mai sus, împreună cu alți doi frați ai lor, Emanuel și Costel. De remarcat este faptul că frații Emanuel și Costel Suciu, pe lângă faptul că sunt buni cântăreți, lucrează și ca diaconi în Biserica Penticostală din România (frații Suciu sunt verișori primari cu fratele Valer Sandu Dragoș).

Rugăciunea de consacrare a fraților slujitori a fost rostită de pastorii Fedor Timșac, Nelu Suciu și Sergiu Cremneac.

Împreună cu frații din biserica locală, au mai participat la această sărbătoare și alți frați veniți din Bilbao, Aviles, Cuellar și Avila.

În prezent Biserica „Betel” este condusă de fratele Valer Sandu Dragoș, ce a preluat această responsabilitate în anul 2011, iar în anul 2012 a fost ordinat diacon.

Biserica „Betel” Torrelavega este singura biserică penticostală română din Cantabria, ea începând să funcționeze în anul 2003 și a cunoscut o creștere semnificativă în următorii ani, ajungând până la aproximativ 100 de membri. Criza economică însă, a marcat profund această comunitate, multe familii fiind nevoite să plece spre alte țări din Europa sau spre România, astfel că în prezent biserica este formată din 40 de membri majori și 40 de copii. Un lucru demn de remarcat este că în această comunitate, încă de la începuturile ei, a funcționat un cor mixt ce a adus laude Domnului, cor ce funcționează și în prezent, sub coordonarea fratelui Natanael Ivan.

img-20161023-wa0001 img-20161023-wa0005

Comentarii

Lasă un răspuns