„Alegria y esperanza para 11 000 niños en Rumania” este titlul unui articol publicat de portalul Protestante Digital, care informează că Operațiunea Niño de la Navidad, a ajuns anul acesta și în România. Este pentru prima dată când cutiile cu cadouri pentru copiii din zonele lumii ce se confruntă cu probleme economice, colectate de bisericile evanghelice din Spania, au ajuns și la copiii din România.
Această acțiune ce are drept scop să aducă un dram de speranță copiilor în preajma sărbătorilor de iarnă, se organizează de mai mulți ani, fiind implicate sute de biserici evanghelice din Spania, alături de mii de persoane particulare. La solicitarea bisericilor evanghelice spaniole, la această acțiune s-au unit în ultimii ani și unele biserici evanghelice române.
Echipa din Spania de la ONG Decision, s-a deplasat în Transilvania, unde 11 000 de copii au putut să se bucure de cadourile primite. Coordonatorul național Beniamin Frugoni povestește experiența într-un video publicat de către ONG. „Am terminat recent repartizarea cadourilor într-o comunitate de romi, unde au fost distribuite cadourile colectate în Spania”, a explicat.
Deși temperatura era destul de scăzută ( – 10º … -15º), echipa a vizitat mai multe locuri unde au descoperit slaba calitate a locuințelor și dificultățile cu care se confruntă oamenii. În același timp s-au întâlnit cu bucuria copiilor când au primit cadourile.
Vizitând un orfelinat, și-au dat seama că „analfabetismul și lipsa de perspectivă sunt problemele cele mai grave cu care se confruntă acei copii, cu alte cuvinte, lipsa speranței. Într-un astfel de cadru au sosit micile cadouri ce au reușit să aducă bucurie, râsete și o fărâmă de speranță pentru viitor”, a mai spus Frugoni.
În Transilvania au fost distribuite între 80 000 și 100 000 de cutii cu cadouri, dintre care 11 000 proveneau din Spania. „A fost foarte reconfortant să distribuim aceste cadouri. Am văzut că în zonă există multe nevoi. Este greu să crezi că există oameni ce pot să trăiască în astfel de condiții. Dar aceste zone sunt cele în care această operațiune are cel mai mare impact”, conclude coordonatorul acestei operațiuni.
Sursa: protestantedigital.com