Duminică 12 Martie, în cadrul Bisericii Penticostale „Elim” din Beasain, s-a desfășurat festivitatea de absolvire a Seminarului Biblic organizat de această biserică.
27 de frați și surori, ce au urmat cursurile acestui seminar biblic, cu durata de doi ani, și-au văzut încununate eforturile depuse de-a lungul acestei perioade, prin primirea diplomei de absolvire. Din cei 27 de absolvenți, 21 provin din Biserica Elim, iar ceilalți șase sunt din Biserica Betel Pamplona.
Seminarul Biblic din Beasain a fost coordonat de pastorii din Comunitatea Regională Penticostală de Maramureș și Sătmar, ce s-au deplasat periodic în Spania pentru a preda cursurile și pentru a organiza examinarea studenților.
Festivitatea de absolvire a avut loc în cadrul programului de dimineață, ce s-a împletit cu slujba de Cina Domnului, contând cu prezența celor patru pastori din România ce au predat cursurile acestui seminar, respectiv frații Simion Bumbar, Grigore Todoran, Vasile Bârle și Ioan Danciu. Frații Bumbar și Danciu au predicat Cuvântul Domnului, cu referire atât la Cina Domnului, cât și la festivitatea de absolvire.
„Este a treia serie de absolvenți a acestui seminar biblic, ce l-am organizat în biserica noastră începând din anul 2007”, ne spune fratele Fedor Timșac, pastorul Bisericii „Elim”. „Prima serie a fost organizată cu sprijinul fraților de la Facultatea de Teologie Penticostală „Betania” Arad, iar celelalte două ce au urmat, au fost sprijinite și coordonate de Comunitatea de Maramureș și Sătmar, cu implicarea directă a președintelui acestei comunități, pastorul Simion Bumbar”.
„În total, peste 55 de frați și surori au absolvit aceste cursuri biblice, în cele trei serii. Majoritatea sunt de la noi din biserică, dar au venit frați și din Biserica „Betel” Torrelavega (în prima serie) și de la „Betel” Pamplona (în cea de a treia). Trei dintre absolvenții acestui seminar au urmat apoi cursurile Facultății „Betania” Arad, pe care au absolvit-o deja, pe alții i-am ordinat ca slujitori în biserica noastră, iar alții, majoritatea surori, slujesc la pregătirea copiilor la grupele de Școală Duminicală. Dorim să continuăm această activitate, și în momentul în care vom avea din nou solicitanți, vom organiza o nouă serie”, ne mai spune pastorul Timșac.