Şase persoane pregătite să intre în apa botezului, un pastor care este şi preşedintele Comunităţii Penticostale Teritoriale din Spania, o biserică care marchează într-un mod evident istoria comunităţii române nu numai din zona Madrid ci din întreaga Spanie şi un text biblic ce întruchipează cuvintele Domnului Isus, rostite după înviere, text ce este cunoscut sub titlul de Marea Însărcinare. Acesta a fost scenariul sărbătorii din Biserica Penticostală „Muntele Sionului” din Arganda del Rey – Madrid, sărbătoare marcată de botezul a şase persoane ce prin decizia lor mărturisită public, intră în familia Bisericii lui Hristos.
Din cei şase, trei sunt de provenienţă penticostală (copiii fraţilor), unul (o fată) vine din mediul ortodox şi doi provin din familii mixte (ortodoxe-penticostale). La acest eveniment a răspuns invitaţiei bisericii fratele Fedor Timşac, pastor în Biserica Penticostală „Elim Beasain”, care în urmă cu câteva luni a fost ales preşedintele Comunităţii Penticostale Teritoriale de Spania. Pastorul Timşac s-a folosit de textul din Marcu 16:15, 16 „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit, subiectul predicii fiind „Ce înseamnă botezul Nou Testamental”.
Corul bisericii, orchestra, grupurile de cântăreţi şi alte persoane individuale, au lăudat pe Domnul pentru lucrarea pe care El a făcut-o în Biserică, ale cărei roade se văd prin botezul celor şase, botez care a fost efectuat la finalul serviciului divin, de cei doi pastori ai bisericii, fraţii Iulian Groza (pastor principal) şi Ioan Trifan (pastor asistent).
Biserica Penticostală „Muntele Sionului” din Arganda, este cea mai veche biserică penticostală română din Spania, care a început să funcţioneze în anul 1995, la început în locaţia unei biserici evanghelice spaniole şi la începutul anului 2000, s-a mutat în actuala locaţie, care a fost cu timpul lărgită şi modificată, pentru a face faţă cerinţelor comunităţii. În anii de început, în perioada 1998 – 2003, când emigraţia română a început să se consolideze în zona Madrid, această biserică a constituit punctul de întâlnire a credincioşilor de pe o arie destul de largă, care cu timpul au deschis alte biserici în zonele în care aceştia locuiau. În această perioadă, aici au slujit s-au au fost membri, mai mulţi fraţi care acum slujesc în alte biserici din Spania (sau alte ţări), cum sunt fraţii Gavrilă Zăgrean, Viorel Crişan, Ioan Popiţan, Adi Szep, Beni Drădici, Mitică Rus, sau Daniel Floruţă.