Duminică 10 Iulie a fost o zi de sărbătoare pentru Biserica „Maranata” din localitatea manchegă La Roda. Șase persoane au încheiat legământ cu Domnul în acea zi, ce în mod sigur le va rămâne în memorie ca fiind ziua în care și-au dedicat viața Mântuitorului lor, pe care s-au angajat că-L vor urma întreaga lor viață.
Serviciul divin de botez a avut loc în aer liber, lângă râul Jucar, ce trece prin apropierea localității La Roda, fiind pentru prima dată când Biserica „Maranata”, organizează un astfel de eveniment într-un astfel de cadru.
Ce este demn de remarcat este că toți cei șase provin din mediul ortodox sau catolic. Astfel o tânără este prima din familia ei care pășește în apa botezului, un bărbat și-a urmat soția pe drumul mântuirii, după ce aceasta a fost botezată la botezul precedent, o altă familie a făcut legământ intrând împreună (soțul și soția) în apa botezului, iar o soră l-a mărturisit pe Domnul tocmai la vârsta de 61 de ani.
Predica de bază a fost rostită de pastorul Beni Drădici (Biserica „Eben Ezer” Castellon), aceasta fiind inspirată din Faptele Apostolilor 16:11 – 34 și a fost intitulată: „Botezul în apă – între tradiție și Scriptură”. Iată punctele principale:
- Pentru cine este botezul?
- De ce trebuie să ne botezăm?
- Când trebuie să ne botezăm?
- Ce facem după ce ne-am botezat?
Au mai avut cuvinte de salut și îmbărbătare pentru cei prezenți frații Gheorghe Vasilache (diacon local) și Viorel Fărcășiu (Biserica „Muntele Sionului” la Roda), iar un grup de cântăreți din Biserica „Emanuel” Quintanar, l-au lăudat pe Domnul prin cântare.
La sfârșitul serviciului divin pastorul local Lică Nati, împreună cu pastorul Beni Drădici, au efectuat botezul celor șase, în apa râului Jucar.
Este cel de al doilea botez în apă din acest an al Bisericii „Maranata”, după cel efectuat în luna martie, când alte 9 persoane l-au mărturisit pe Domnul în apa botezului.