Botez în apă în Biserica „EBEN EZER” Castellon

Duminică 15 Iunie 2014, pentru Biserica Eben Ezer din Castellon de la Plana, a însemnat o zi de o deosebită însemnătate şi în special pentru 19 suflete care au încheiat legământ cu Domnul în apa botezului. O sărbătoare pentru biserică, bucurie în Cer şi o piatră de hotar pentru cei care au luat această importantă decizie, care le va marca întreaga lor viaţă, cu relevanţă şi finalitate în viaţa veşnică.

BOTEZ 1

O bucurie imensă s-a putut citi pe feţele tuturor candidaţilor dar şi pe cea a părinţilor acestora, care şi-au văzut dorinţa împlinită şi rugăciunea ascultată; a unui soţ care îşi vede familia reîntregită în Casa Domnului; a unei fete care a intrat în apa botezului alături de mama ei şi a unei biserici întregi care îşi lărgeşte rândurile cu 19 noi membri. Dar fericirea cea mai intensă se putea citi pe feţele celor care după ce au petrecut ani mulţi în întunericul lumii acesteia, l-au găsit pe Hristos care le-a iertat trecutul şi le-a adus în inimi pacea care întrece orice înţelegere omenească. Pentru cei din familiile acestora, decizia lor a marcat întrebări care aşteaptă răspunsuri, fiind probabil pentru prima dată în contact cu Evanghelia şi cu Biserica în cadrul unui eveniment ca acesta, iar pentru ei va trebui să continuăm să ne rugăm.

BOTEZ 3

Formaţiile bisericii alături de grupurile de cântăreţi au lăudat pe Domnul prin cântările lor, iar din Cuvântul Scripturii a predicat fratele Eugen Micurescu, pastor în Biserica Betel Arad, invitat special la acest eveniment. Subiectul predicii a fost „Intrarea în Împărăţie numai prin Isus” şi s-a inspirat din textul din Luca 18:18 – 30 (Tânărul bogat).

Biserica Penticostală Română Eben Ezer din Castellon de la Plana, funcţionează din anul 1999 şi în prezent numără 630 de membri majori şi 430 de copii, dispune de cor mixt, cor bărbătesc, fanfară, cor de adolescenţi şi cor de copii, alături de un grup de laudă şi un  grup de fete, care cu toţii îl laudă pe Dumnezeu. Pastorul bisericii este fratele Mihai Morar care slujeşte împreună cu ceilalţi fraţi slujitori din conducerea bisericii.

BOTEZ 2

Pentru iubitorii de statistici, în cei 15 ani de activitate, în Biserica Eben Ezer s-au efectuat 23 de botezuri în apă în care 403 persoane au încheiat legământ cu Domnul. Istoria recentă a bisericii s-a văzut profund marcată de criza economică din ultimii şase ani datorită căreia mulţi fraţi şi chiar familii întregi s-au văzut nevoiţi să se întoarcă în România sau să se stabilească în alte ţări din Europa. La începutul anului 2008 biserica număra aproape o mie de membri majori iar începând de la această dată numărul s-a văzut mergând în descreştere constantă. Important este ca toţi acei care au fost cu noi dar acum sunt integraţi în alte biserici, să dovedească credincioşie faţă de Dumnezeu şi o bună mărturie în lumea aceasta.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru cei 19 care au întrat în apa botezului şi pentru toată biserica care a fost părtaşă la această sărbătoare.

BOTEZ 4

Comentarii

3 comentarii la „Botez în apă în Biserica „EBEN EZER” Castellon”

  1. Felicitari!Domnul sa va binecuvinteze.Mult succes in lucrul Domnului.Ne rugam pentru voi,de aici din Romania,de unde va trageti si voi.Nu uitati nici voi de noi.

  2. Cred că ar fi bine să anunțați, în limita posibilităților bineînțeles, când este câte un eveniment, cu câteva zile înainte, pentru ca cei ce doresc să participe, să aibă timp! Mulțumesc!

    1. Da este o bună idee dar avem nevoie de colaborarea bisericilor în care au loc astfel de evenimente. Este destul de greu să culegem informaţii. Aviz celor care vor citi acest mesaj şi îi aşteptăm să ne contacteze.

Dă-i un răspuns lui Dronca Teodor Anulează răspunsul