10 ani de activitate corală la „Elim” Girona

15094525_1611989859102836_855090529814062323_n

Duminică 20 Noiembrie Biserica Penticostală „Elim”Girona a sărbătorit 10 ani de la înființarea corului mixt al bisericii. De la începuturile modeste, încetul cu încetul, în paralel cu creșterea bisericii și în special după mutarea în noul local în anul 2012, lucrarea corului a continuat într-un ritm ascendent, astfel încât astăzi putem vorbi de o formație bine închegată, care îl slujește din toată inima pe Domnul.

Împlinirea a 10 ani de activitate corală la „Elim” Girona a fost celebrată în cadrul unui frumos eveniment în biserică, la care au participat, pe lângă corul bisericii, și alte formații și grupuri muzicale, precum și frații pastori Jimmy Martin Herrera și Roman Mas Prat, de la o biserică  a fraților spanioli, ce este vecină cu biserica fraților români.

Vă prezentăm în continuare discursul prezentat de dirijorul acestei formații, în cadrul acestei frumoase sărbători:

„Prin Harul lui Dumnezeu un deceniu de activitate”

Iubiți frați și surori, stimați prieteni ai Casei Domnului

Ne-am adunat în această dimineață în locul acesta de închinare pentru a aduce ofranda noastră de mulțumire lui Dumnezeu, singurul care merită lauda, cinstea, gloria și închinarea noastră. De asemenea ne simțim datori să mulțumim Domnului, care în bunătatea Sa nemărginită, cu mai bine de 10 ani în urmă, ne-a ajutat să punem bazele unui cor mixt în biserica din Girona.

Istoria acestei formații corale a început în toamna anului 2005, mai precis la sfârșitul lunii septembrie când, la propunerea conducerii bisericii de-atunci și la insistențele unor frați, cu ajutorul lui Dumnezeu am pus piatra de temelie a corului mixt din biserica Elim-Girona. Am făcut atunci un apel la cei din biserică. Le-am cerut să mi se alăture în această lucrare măreață. Au răspuns acelei provocări o mână de oameni temători de Dumnezeu și plini de râvnă în a sluji. Unii din ei mi-au rămas alături până astăzi, alții au plecat spre alte zone ale Europei cum ar fi: Austria, Franța, România, Suedia, iar alții s-au retras datorită faptului că circumstanțele vieții au impus așa.

Fără îndoială că nu a fost ușor, dar ne-am asumat riscurile și am pornit la drum avându-L pe Dumnezeu alături. El era singura garanție că vom reuși și într-adevăr El ne-a ajutat și ne-a binecuvântat. Într-un efort conjugat am început un program intens de repetiții și în scurtă vreme am început să slujim prin cântare în cadrul serviciilor de închinare din biserică, totodată înbogățindu-ne și repertoriul.

Odată cu trecerea timpului am văzut mâna lui Dumnezeu la lucru. Lucrarea s-a extins. Am primit noi și noi membri așa încât de la o mână de oameni, am ajuns la un număr așa de frumos. Odată ce numărul coriștilor a crescut ne-am ajustat și repertoriul, abordând așa după cum ați văzut, o paletă componistică destul de variată. De la început ne-am definit ca fiind un cor clasic. Compozitorii români evanghelici au fost în mare parte baza repertoriului nostru, dar nu am lăsat de-o parte nici frumusețea ritmică a noilor creații. Oricare a fost genul muzical abordat, țelul nostru a fost întodeauna glorificarea lui Dumnezeu și zidirea bisericii.

Cât despre climatul din sânul corului pot să spun că suntem o familie. Respectul reciproc, unitatea, toleranța, dragostea frățească, sunt nota dominantă care definesc atmosfera din jurul corului nostru. Uitându-mă la cei care alcătuiesc această formație corală nu pot să nu remarc frumusețea lucrării lui Dumnezeu. El a pus împreună tineri și oameni în puterea vârstei, astfel conferind acestei formații corale exuberanța, vitalitatea, voioșia și dinamismul tinerilor, dar și stabilitatea, sobrietatea și experiența celor maturi. Aici se îmbină vocile catifelate și suave ale celor tineri cu profunzimea și fermitatea vocior mature, toate acestea contopindu-se într-un timbru suav, expresiv și tumultuos.

Slujirea corului a îmbrăcat diferite forme, așa dupa cum au impus circumstanțele. Am fost alături de membrii bisericii noastre în momente grele, aducând mângâiere și alinare atunci când am cântat cântarile Domnului în cadrulul unui serviciu funebru. Am slujit și în afara bisericii, atunci când am dus pe străzile și prin piețele publice ale orașului mesajul întrupării lui Cristos. Corul bisericii noastre a slujit și în cadrul unui seminar despre Reformă unde, după cunoștința și afirmația pastorului Jaime Torrado am fost primul cor evanghelic din Catalunya care am cântat în limba catalană Imnul Reformei Luterane.

Nu pot să nu subliniez însemnătatea muzicii corale. Această muzică este sacră, pătrunde până în adâncimile ființei umane. Ea poate ridica sufletul din cele mai mari adâncimi și-l poate înălța până în prezența lui Dumnezeu. Poate aduce mângâiere și bucurie în întristări și este mediul în care Dumnezeu însuși își face simțită prezența. Această muzică îsi are originea în Cer! O întâlnim la cortul lui David atunci când acesta reorganizează închinarea poporului (1Cronici 15:22,27). Solomon de asemenea folosește muzica corală la consacrarea Templului (2Cronci 5:12,13). Poate cel mai convingător exemplu este oastea cerească care s-a unit pe câmpiile Betleemului, lăudând și mărind pe Dumnezeu la nașterea Mântuitorului (Evanghelia lui Luca 2:13). Aceasta nu va lipsi nici în veșnicie. Cartea Apocalipsa ne spune că ființele celeste și mulțimea celor mântuiți îl vor lăuda totdeauna pe Dumnezeu (Apocalipsa cap :5,7,19).

Așa dar, putem spune fără să greșim, că a slujii într-un cor este o mare oportunitate și un mare har. Este o șansă unică în a ne pregăti pentru a ne integra în marele cor a celor mântuiți care îl vor proslăvi împreună cu oștile cerești o veșnicie întreagă pe Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi este o piatră de aducere aminte pentru noi și pentru generațiile care vor urma. Această sărbătoare îi obligă într-un fel pe cei tineri ca să ducă mai departe această lucrare. Într-o lume dinamică, în care schimbările se succed cu o repeziciune fulgerătoare, în care tot mai puțini cred în valorile creștine și în absoluturile Biblice, muzica bisericească trebuie să fie un reper spiritual, total diferită de cea lumeasca, atât în mesaj cât și în elementele metro-ritmice (Amos 5:23 ). Muzica bisericească trebuie să-l aibă în centrul și periferia sa pe Dumnezeu, altfel își pierde valoarea și scopul.

Aș concluziona cele spuse mai sus despre muzică, cu ceea ce spunea marele compozitor german Johan Sebastian Bach, citez ,,SCOPUL ȘI MOTIVUL FINAL AL MUZICII AR TREBUII SA NU FIE NIMIC ALTCEVA DECÂT GLORIFICAREA LUI DUMNEZEU ȘI ÎNVIORAREA SPIRITULUI” am incheiat citatul. Nu pot să închei fară să mulțumesc coriștilor care sau angajat fara rezerve în această lucrare. Volumul de muncă a fost colosal. Efortul lor nu poate fi pus în cuvinte și nici nu poate fi cântărit. Dar…Dumnezeu care vede în ascuns, a văzut munca din culise, a văzut angajamentul și strădania voastră și cu siguranță vă va răsplăti. El niciodată nu se lasă dator! Apoi vreau să vă multumesc vouă celor care ne ascultați duminică de duminică. Edificiul acesta coral stă și pe umerii voștrii, avem nevoie de rugăciunile voastre, de criticile voastre, dar avem mare nevoie si de încurajarile și înțelegerea voastră. Doar sprijinindu-ne unii pe alții vom putea supraviețuii. De aceea stați lângă noi! Nu în ultimul rând vreau să multumesc conducerii care întodeauna ne-a dat tot concusul, atât pentru repetiții cât și în logistica necesară. Întodeauna am găsit înțelegere și sprijin, ajutor și o mână întinsă din partea lor. Chiar și pentru sărbătoarea aceasta ne-au acordat sprjinul, de care am avut atâta nevoie.

Dragii mei, sărbătoarea aceasta a fost posibilă pentru ca Dumnezeu a fost cu noi. Privind în urmă la traiectoria ascendentă pe care am avut-o de-a lungul timpului, fără îndoială că putem spune și noi ca și profetul Samuel când a ridicat o piatră de aducere aminte între Mițpa și Șen:,,Până aici Domnul ne-a ajutat” (1Samuel 7:12)

A Lui să fie slava, acum și în ziua veșniciei (2Petru 3:18b). Dumnezeu să vă biecuvinteze! Amin.

Marcel Tomuța – Girona. 20 noiembrie 2016.

Corul de la „Elim” Girona interpretând cântarea „Maranata, Domnul nostru vine

Grupul „Dragoste și Adevăr” – „Prometiste regresar

 

Comentarii

Lasă un răspuns